Când soarele nu răsare decât vara

8:05:00 PM




În zare, de după dealul acoperit cu gunoaie satului se vede o față. Era singur, un bătrân, care a ales să-și împletească casa din lemnul care mai putea fi scos din pădure.
Spuneți voi primitiv, dar această suflare își recunoștea prietenii numai după sunetul lăsat de vânt printre crengi.
Îl vizitau mulți, să-l fure, să-l ademenească și să-i scuture amintirile. Și ele atât de usturătoare, dure, colțoase. Își amintea de băiat și avea un vis care a reușit să plece cu tot cu băiat.
Primea o indemnizație, 300 lovituri, care nu-i ajungeau nici de pâine, nemaivorbind de electricitate sau brânză, sau lapte.
Vă mai amintiți povestea unde oamenii munților nu coborau niciodată iarna? Uite această poveste îi dăinuie încă viața.
Acum vă mai întrebați ce a mâncat ultima dată? Nici el nu mai știe.
Îl întrebați când ultima dată a făcut o baie? S-au pierdut și calendarele.
Dar de ce să ne spălăm de griji, oare ele nu ne mai actualizează viața, ne ridică, iar apoi ...
El mai există oare?




You Might Also Like

0 Comentarii